Importanţa markerilor tumorali în cancer.

hero-image

Markerii tumorali sunt analize de laborator care pot pune în evidenţă prezenţa unei tumori maligne.

Una dintre cele mai mari provocări ale medicinei oncologice actuale este depistarea cancerului în stadiu cât mai incipient pentru că, diagnosticat la debut, cancerul are cele mai mari şanse de vindecare.

Cei mai importanţi markeri tumorali.

Printre cei mai importanţi markeri tumorali care pot fi sau nu asociaţi cu o tumoră malignă se numără

  • PSA (antigenul specific prostatic), alfafetoproteina (asociat cu cancerele hepatice)
  • CEA sau antigenul carcioembrionar (asociat cu cancerele colorectal, gastric, pancreatic, mamar, pulmonar, ovarian)
  • CA19-9 (asociat cu cancerele pancreatice şi gastrice)
  • CA 15-3 (folosit în cancerul mamar)
  • CA 125, asociat cu cancerul ovarian.

CA 125 este foarte bun ca screening pentru pacientele care au o tumoră la nivel ovarian, pentru a pune un diagnostic diferenţiat între bening şi malign. Când există antecedente heredocolaterale de cancer ovarian, se poate face o testare CA 125 la 6 luni-1 an, în funcţie de recomandarea medicului, dar combinată cu o ecografie transvaginală. CA 125 are o lipsă de sensibilitate pentru stadiul precoce al bolii: chiar dacă apare tumora în ecografia transvaginală, el poate să iasă negativ, dar medicul va şti că este ceva acolo şi va ţine pacienta sub observaţie. Tumora ovariană se poate vedea mai repede la ecograf decât creşte markerul. Altfel, nu-l folosim singur ca screening pentru că valoarea lui creşte şi în timpul menstruaţiei, în primul trimestru de sarcină, în afecţiunile benigne genitale gen fibromatoză, endometrioză, boli inflamatorii pelvine, în afecţiuni non-ginecologice, pancreatice, hepatite, ciroze, insuficienţă renală, boli autoimune. Deci trebuie să-l corelăm cu alte teste şi investigaţii.

Anumiţi markeri pot fi utili pentru screeningul persoanelor simptomatice sau a grupurilor cu risc:

  • AFP pentru pacienţii cu ciroza hepatică şi cu risc crescut de a dezvolta un carcinom hepato-celular;
  • PSA total şi liber pentru cancerul de prostată, combinat cu tuşeul rectal;
  • CA 125 pentru cancerele ovariene, combinat cu ecografia transvaginală.

Indicaţia cea mai importantă a markerilor tumorali constă în monitorizarea tratamentului. Pot fi intâlnite trei situaţii:

  • scăderea la normal a nivelului markerilor indică înlăturarea completa a tumorii sau remisia sa;
  • persistenţa unor nivele patologice, eventual după o uşoară scădere, indică existenţa unei tumori reziduale şi/sau apariţia metastazelor;
  • creşterea nivelului markerilor după o perioadă de normalizare indică recurenţa tumorii.

Tabelul de investigații

CH57170 lei

Acest test determină nivelul sanguin al alfa-fetoproteinei (AFP) la femeile însărcinate. AFP este o substanță secretată de ficatul fetusului (copilul care nu s-a năcut încă). Nivelul sanguin al AFP-ei la femeile însărcinate poate aprecia dacă copilul are diverse afecțiuni.

CH63170 lei

CA-125 este o glicoproteină cu masă moleculară mare, care se găsește pe celulele tumorale ale epiteliului ovarian și, de asemenea, normală în celulele endometrului, peritoneumului, pleurei, pericardului și testiculelor. Prezența acestei glicoproteine ​​în sânge la concentrații foarte mari indică o transformare oncologică a ovarelor și, mai rar, a altor organe și țesuturi (endometrium, intestin gros, plămân, lapte, pancreas). CA 125 este o proteină prezentă pe suprafața majorității celulelor unei tumori ovariene canceroase. O creștere semnificativă a concentrației de CA 125 indică cancerul ovarian. Această analiză este uneori prescrisă pacienților cu predispoziție ereditară la cancer ovarian

CH64170 lei

CA 15-3 este o glicoproteină transmembranară a cărei sinteză este codificată de gena MUC1. Principala utilitate a determinării acestui marker este monitorizarea tratamentului şi a evoluţiei bolii în cancerul mamar. CA 15-3 este util pentru depistarea precoce a recurenţei tumorale la pacienţi trataţi anterior pentru carcinom mamar stadiile II şi III, fără semne clinice de activitate a bolii; nivelurile crescute de CA 15-3 la un pacient cu neoplasm mamar indică cu mare probabilitate prezenţa metastazelor;  determinarea combinata de CA 15-3 şi CEA poate creşte sensibilitatea detecţiei recurenţei tumorale; determinările seriate pot fi utile în detectarea precoce a metastazelor osoase şi hepatice.

CH65170 lei

Indicații pentru utilizarea testului

  • Monitorizarea decugerii bolii, diagnosticarea preclinică a metastazărilor și evaluarea eficacității tratamentului carcinomului pancreatic
  • Diagnosticul și monitorizarea tratamentului cancerului intestinului rect și sigmoid (în combinație cu CEA)
  • Diagnosticul și tratamentul cancerului hepatic, biliar și a căilor biliare (marker adăugător) 
CA 19-9 este un gangliozid a cărui sinteză este condiţionată de prezenţa antigenelor de grup sanguin Lewis. Astfel ­­­indivizii cu un grup sanguin relativ rar, negativ pentru antigenele Lewis (3-5% din populaţie), nu dispun de enzima sialil-transferaza necesară sintezei CA 19-9; la aceste persoane CA 19-9 rămâne la valori foarte scăzute, chiar dacă este prezentă o neoplazie. În astfel de cazuri markerul tumoral indicat este CA 50. CA 19-9 este prezent în celulele epiteliale şi mucoase din stomac, intestin, pancreas, ficat şi ovar. CA 19-9 se poate pozitiva şi în afecţiuni benigne, în special boli inflamatorii ale intestinului, ciroză, dar şi în boli autoimune: poliartrita reumatoidă (33%), lupus eritematos sistemic (32%) şi sclerodermie (33%). Indicaţii absolute: diagnosticul şi monitorizarea adenocarcinomului pancreatic, gastric şi a tumorilor hepatobiliare;

CH66300 lei

Testul se utilizează în diagnosticul și monitorizarea tratamentului cancerului pancreatic și colorectal.


Bibliografie
  1. Investigații medicale porfesionale. Jacques Wallach, 2013.
  2. Intervalele de referință în medicina de laborator. Ghid informativ. V.Camîșnicov, 2014.
  3. Diagnosticul clinic de laborator. A.Chișcun, 2013.
  4. Tehnologii medicale de laborator. Ghid de Diagnostic clinic de laborator. A.Carpișenco,  2012.
  5. Diagnosticul clinic de laborator. Ghid național. V.Dolgov, V.Menișicov. 2012.

  • Metodă:Imunoenzimatică, test cantiativ
  • Material:Ser sanguin

CH58170 lei

   Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteină care aparţine unui grup de markeri tumorali cunoscut sub denumirea de proteine oncofetale. Creşteri semnificative ale antigenului carcinoembrionar sunt întâlnite în diverse neoplazii (cancer colorectal, alte neoplazii ale tractului gastrointestinal, cancer pancreatic, hepatic, pulmonar, mamar, ovarian, prostatic). Niveluri serice crescute de antigen carcinoembrionar pot fi întâlnite şi în cazul pacienţilor cu afecţiuni non-maligne, în special în cazul persoanelor în vârstă sau a fumătorilor, de aceea antigenul carcinoembrionar nu este util ca şi test screening. Nivelul de antigen carcinoembrionar furnizează informaţii importante referitoare la prognosticul pacienţilor, recurenţele tumorale după îndepărtarea chirurgicală şi eficienţa terapiei.

CH62170 lei

   Antigenul specific prostatic (PSA) este o serin protează de natură glicoproteică, produsă în principal de epiteliul glandular al prostatei, de unde este eliberată în cantităţi mari în lichidul seminal. Funcţia majoră a PSA constă în clivarea proteolitică a proteinelor formatoare de gel din lichidul seminal, cu lichefierea gelului seminal şi creşterea mobilităţii spermatozoizilor. Analiză medicală utilă pentru: diagnosticul cancerului de prostată la bărbaţi, în asociere cu tuşeul rectal şi biopsia de prostată; managementul pacienţilor cu cancer de prostată.

CH61150 lei

  Antigenul specific prostatei este cel mai important marker în evaluarea cancerului de prostată şi are utilitate atât în depistarea cât şi in monitorizarea acestei afecţiuni. PSA este aproape în exclusivitate asociat cu afecţiunile prostatei, dar nu este specific pentru cancerul de prostată, valori crescute fiind întâlnite şi în alte condiţii (adenomul de prostată, prostatită acută sau cronică). La pacienţii cu valori ale PSA cuprinse între 4 şi 10 ng/mL şi cu tuşeu rectal negativ se recomandă determinarea markerului free-PSA din acelaşi ser. S-a dovedit că efectuarea suplimentară a acestui test reduce numărul de biopsii nenecesare.

Obține o consultație gratuită