Înlăturarea suturilor de pe peretele anterior al abdomenului

100 leiSM61

Când intervenția chirurgicală a luat sfârșit nu înseamnă că toate problemele de sănătate au fost rezolvate. După operație urmează perioada de recuperare, după care pacientul trebuie să revină la cursul normal al vieții.
În unele cazuri, perioada de recuperare presupune câteva zile de odihnă, timp în care organismul se remontează și este capabil să revină la viața dinainte.
În alte situații, recuperarea se desfășoară pe o perioadă de câteva săptămâni de durere și speranță.

Result

Rezultatul

Laboratorul medical Invitro Diagnostics oferă unul din cele mai detaliate Rapoarte de analize medicale din Republica Moldova. Raportul de analize medicale oferit conține mulți indici și parametri, valori de referință și variabile în dependență de profilul pacientului (vârstă, sex, unități de măsură, metoda utilizată și alte informații medicale specifice).

Pentru interpretarea rezultatelor analizelor, pacientul trebuie să apeleze obligatoriu la medicul curant care-i cunoaște antecedentele, rezultatele fiind doar o etapă în stabilirea diagnosticului.