Amoniacul – principalul produs al catabolismului aminoacizilor, care este sintetizat prin interacțiunea bacteriilor intestinale cu proteinele și prin hidroliza glutaminei în rinichi. În mod normal, ficatul elimină cea mai mare parte a amoniacului prin vena portă și, de asemenea, transformă amoniacul în uree, care este apoi excretată prin urină. Acest proces de formare a ureei este foarte important pentru organism, deoarece nivelurile crescute de amoniac din sânge afectează echilibrul acido-bazic și activitatea creierului.

La valorile fiziologice ale pH-ului, amoniacul este aproape în întregime sub formă ionizată (NH4+). Hiperamoniemia este rezultatul unor anomalii structurale sau funcționale ale ficatului.

Indicații pentru determinarea amoniacului în sânge:

1. Diagnosticul sindromului Reye;
2. Stabilirea evoluţiei bolilor hepatice severe şi a răspunsului acestora la tratament;
3. Chimioterapia agresiva (poate duce la hiperamoniemie chiar și în absența disfuncției hepatice);
4. Terapia cu acid valproic (poate duce la hiperamoniemie tranzitorie, mai ales la copii);
5. Unele tulburări metabolice ereditare;
6. Cazuri inexplicabile de letargie și vărsături, encefalopatie la nou-născuți;
7. Monitorizarea pacienților cu nutriție parenterală.

Interpretarea rezultatelor:

Hiperamoniemia apare în următoarele situații:

• Boala hepatică severă (necroză hepatică severă, ciroza hepatică în stadiu terminal, după hepatectomie);
• Comă hepatică;
• Sindromul Reye;
• Hiperamoniemia tranzitorie a nou-născuților (de etiologie necunoscută, poate fi fatală în primele 48 de ore);
• Defecte ale metabolismului ureei;
• Chimioterapie frecventă;
• Terapie cu acid valproic;
• Mielom multiplu;
• Sângerări gastrointestinale;
• Infecți ale tractului urinar și tractului gastrointestinal;
• Utilizarea nutriției parenterale.

Scăderea amoniacului se înregistrează în hiperornitinemie (deficiență a activității ornitinaminotransferazei) cu atrofie a coroidei și a retinei.

Rezultatul poate fi afectat de:

• Consumul de prea multe proteine ​​va crește nivelul de amoniac din sânge.
• Aplicarea strânsă a garoului poate determina o creștere a nivelului de amoniac.
• Hemoliza determină o creștere falsă a amoniacului, deoarece conținutul de amoniac în eritrocite este de 3 ori mai mare decât în ​​plasma.
• Nivelul de amoniac poate crește din cauza medicamentelor: acetazolamidă, asparaginază, clortalidonă, acid etacrinic, acid valproic, felbamat, furosemid, hidroflumetiazid, izoniazidă, tiazide.
• Medicamentele ce scad nivelul de amoniac: cefotaximă, difenhidramină, kanamicina, lactobacili acidofili, levodopa, inhibitori MAO, neomicina, tetraciclină, trometamina.

• Recomandăm prelevarea sângelui dimineața, în intervalul dintre orele 8:00 și 11:00 pe nemâncate (nu mai puțin de 8 ore și nu mai multe de 14 ore de foame, consumul de apă – este admis în regim normal). Evitați mesele copioase, alimentele grase, dulci, picante cu 8 ore înainte de prelevarea analizei. 

• Evitați stresul fizic și emoțional și nu fumați cu 30 de minute înainte de recoltarea sângelui. Mai multe recomandări de pregătire găsiți aici