Hemocromatoza este o maladie ereditară, polisistemică, care se transmite în mod autosomal recesiv, manifestată prin hiperabsorbția de fier din intestin. Hemocromatoza este una dintre cele mai frecvente boli genetice la populația Caucasiană. Apare la bărbați cu o frecvență de 24 de ori mai mare decât la femei. Investigația genetică vizează identificarea principalelor mutații ale genei HFE (C282Y, H63D, S65C), care este responsabilă pentru dezvoltarea hemocromatozei ereditare tip 1. 85-90% dintre persoanele cu mutație homozigotăC282Y din gena HFE au manifestări fenotipice și doar 10% dintre aceste persoane au manifestări clinice ale hemocromatozei cu leziuni ale organelor țintă.

Există mai multe tipuri de hemocromatoză. Tipul 1, numit și hemocromatoză clasică  este cea mai comună formă de hemocromatoză, care necesită diagnostic molecular-genetic. Reglarea aportului de fier se realizează prin interacțiunea receptorului transferinei (TfR1) cu produsul normal al genei HFE, care inhibă transferul complexului transferină-fier prin membrana celulară, iar fierul sub formă de feritină se acumulează în enterocit. Produsul HFEdefect nu poate modula expresia hepcidinei (hormon peptidic cu rol reglator negativ asupra fierului plasmatic, având ca efect scăderea eliberării fierului din enterocit și din celulele sistemului reticulo-endotelial), care reglează în mod normal metabolismul fierului și absorbția intestinală a fierului. Cea mai frecventă mutație C282Y (întâlnită la 87-90% dintre pacienți) este înlocuirea tirozinei cu cisteina în aminoacidul 282. Aceasta duce la incapacitatea proteinei de a interacționa cu TfR1, ca urmare se formează un semnal fals cu privire la un conținut scăzut de fier în organism și absorbția sa este îmbunătățită. Aceasta are ca urmare dereglarea absorbției și distribuției fierului în organism și la acumularea excesivă a acestuia în celule. Dacă fierul suplimentar nu este îndepărtat, aceste organe își pierd parțial din funcția fiziologică. Hemocromatoza netratată poate fi fatală.

Simptomele bolii sunt cauzate de depunerea acestui exces de fier în mai multe țesuturi și  organe ale corpului. Corpul uman nu poate elimina excesul de fierul, în timp, acest surplus se acumulează în organele majore, cum ar fi inima, ficatul, pancreasul, articulațiile și hipofiza. Cel mai frecvent, excesul de fier din ficat provoacă ciroză, care se poate dezvolta treptat în cancer hepatic. Depunerile de fier în pancreas pot avea ca consecință diabetul zaharat. În mod similar, depozitele de fier în exces pot provoca cardiomiopatie, pigmentarea pielii și artrite. Fierul este un nutrient esențial găsit în multe alimente, are un rol foarte important în transportul oxigenului (în hemoglobină) către toate celulele corpului uman. În mod normal, oamenii absorb aproximativ 8-10% din fierul din alimentele pe care le consumă. Persoanele cu hemocromatoză pot absorbi de patru ori mai mult fier decât în mod normal.

Debutul bolii are loc de obicei la vârsta de 40-60 de ani și este însoțit de simptome clinice nespecifice și de obicei absente în stadiile incipiente. Dacă simptomele sunt prezente, acestea pot include slăbiciune generală, letargie, artralgie și impotență. Manifestările ulterioare includ artralgii, osteoporoză, ciroză hepatică, cancer hepatocelular, cardiomiopatie, aritmii, diabet zaharat și hipogonadism. Stadiul latent (pre-cirotic) al bolii poate fi detectat mult mai devreme. Boala este diagnosticată la bărbați de 5-10 ori mai des decât la femei. În stadiul inițial al bolii, de regulă, nu există simptome clinice caracteristice, iar indicatorii de laborator ai metabolismului fierului (determinarea nivelului de feritină serică etc.) servesc drept criterii de diagnostic. Dacă boala nu este detectată într-un stadiu incipient, atunci acumularea suplimentară de fier duce la formarea unui stadiu avansat al bolii cu apariția cirozei hepatice, o modificare specifică a culorii pielii („pielea de bronz”) și insuficiență poliorganică. Diabetul zaharat se dezvoltă la aproximativ 65% dintre pacienți, artropatia - la 25-50%, bolile de inimă (inclusiv insuficiența cardiacă congestivă) - la 15%. Aproape 30% dintre pacienți dezvoltă cancer hepatic, care este cea mai frecventă cauză de deces.

Diagnosticul hemocromatozei se bazează pe prezența cazurilor familiale ale bolii, creșterea nivelului fierului seric, a leziunilor poliorganice. Diagnosticul este confirmat de un nivel crescut de feritină serică și un procent crescut de saturație a transferinei. Diagnosticul suplimentar constă în testarea genetică pentru identificarea subfenotipurilor. O biopsie hepatică se face pentru a determina gradul de fibroză sau pentru a diagnostica hemocromatoza ereditară atipică cu alte defecte genetice. Diagnosticul molecular - genetic al hemocromatozei ereditare de tip 1 face posibilă diagnosticarea fără a utiliza metode suplimentare complexe și costisitoare. Indicatorii de laborator trebuie măsurați în timp și nu pot înlocui diagnosticul molecular – genetic. În prezența sindromului de hiperabsorbție a fierului diagnosticat în laborator și dacă pacientul este un purtător homozigot al C282Y sau un purtător heterozigot complex al C282Y / H63D, diagnosticul de hemocromatoză ereditară de tip 1 poate fi considerat stabilit. Pentru a verifica diagnosticul în cazul confirmării purtătorilor acestor mutații fără dezvoltarea semnelor clinice de ciroză, nu este necesară efectuarea unei biopsii hepatice. Tratamentul principal pentru hemocromatoza ereditară este terapia cu flebotomie. Flebotomia reduce depozitele de fier ale corpului, stimulează eritropoieza și mobilizează fierul din celulele parenchimatoase și din alte locuri de depozitare.

Când este indicată testarea:

1. În prezența simptomelor clinice și a anomaliilor în testele de laborator, indicând o dereglare a metabolismului fierului:

• creșterea nivelului feritinei;
• hemoglobină crescută;
• hiperpigmentare (culoarea bronz a pielii, neasociată cu arsurile solare);
• hepatomegalie (ficat mărit);
• ciroza hepatică;
• diabet zaharat de etiologie neclară;
• tulburări cardiace;
• artropatie, hipogonadism.

2. Stabilirea prognosticului severității bolii;
3. Diagnostic pre-simptomatic și prevenirea bolii;
4. Testarea rudelor directe ale unui pacient cu forme confirmate de hemocromatoză ereditară.

Ce înseamnă rezultatele?

În baza rezultatelor investigației molecular-genetice, se emite o concluzie cu recomandări. Locusurile genetice investigate nu pot dovedi prezența sau absența anumitor boli și reprezintă factori genetici de risc. Deoarece trăsăturile evaluate sunt multifactoriale, sunt necesare date clinice pentru recomandările finale, adică rezultatul unui test genetic necesită consultarea unui medic împreună cu alte teste de laborator. Raportul conține un tabel cu polimorfisme genetice și interpretarea lor. Dacă pacientul este un purtător homozigot al mutațiilor C282Y, H63D sau un purtător heterozigot complex al mutațiilor C282Y / H63D, atunci diagnosticul de hemocromatoză ereditară este considerat stabilit. Pentru a verifica diagnosticul în aceste cazuri, nu este necesară o biopsie hepatică.

• Recomandăm să evitați efortul fizic până la investigație. Luați un repaus de 10-20 de minute până la colectarea analizei.

• Amânați colectarea analizei imediat după investigații paraclinice (rentghen, TC, RMN) și proceduri fizioterapeutice. Acestea pot influența rezultatele testului.