După sticlă – urologul Radu Guțuleac. „Eu vă garantez că puteți îmbunătăți calitatea spermei lăsându-vă de fumat. Veți vedea rezultatele după 3 luni. Dacă nu, vă întorc banii”

hero-image

Dacă nu venea un tânăr pentru consultație, cred că discuția mea cu urologul-androlog Radu Guțuleac s-ar fi lungit cu vreo două ore. Și acum, pe lista mea cu intervievați favoriți (da, eu am una), a mai apărut unul. Carismatic, bine documentat, Radu Guțuleac știe să îți explice ABC-ul întortocheat al medicinii, pe degete, pare că are soluții pentru orice problemă.  

Când am intrat în cabinetul lui, mai întâi m-am împiedicat de un cântar (ceea ce mi-a părut destul de straniu), apoi am observat centimetrul din mână. Acest accesoriu îți desenează scenarii destul de vesele în cap, în momentul în care îți amintești că te afli în cabinetul unui urolog – specialist care se ocupă de sănătatea bărbatului.

-Scuzați, nu mă pot abține, încep eu discuția, în timp ce scrutez centimetrul și mă fac comodă în scaunul pacientului. Văd centimetrul în mâna dvs. și îmi vine un gând năstrușnic. Ce măsurați cu el, aici? Nu cumva penisul?  Deci nu e un mit că mărimea contează?

-Ba e un mit că mărimea contează. Societatea Europeană de Medicină Sexuală consideră că la majoritatea femeilor principalul organ care declanșează plăcerea este clitorisul. Și apoi, lungimea vaginului, până la colul uterin este de circa 8-9 cm…cam cât două degete. Pe lângă col mai sunt formixuri (buzunare), de circa 2-3 cm, în care poate să ajungă un penis mai lung. Dar în mod real, ca să atingă plăcerea, femeia nu are nevoie de un penis mai lung de 9 cm.

– Dar o curiozitate rămâne: când putem spune că bărbatul are penis mic? Există niște cifre? Penis mic se consideră cel ce nu atinge 8,97 cm în erecție sau  5,24 cm în lungime. Să știți că lungimea penisului depinde și de rasă.  (calculul reiese din lungimea medie a penisului în stare erectilă de 13-12 cm, minus 2,5 deviații standard și lungimea penisului în stare fleașcă – adică de 9,16 cm.)

– Sunt oamenii de culoare campioni sau este un mit?

– Nu, cu adevărat, la rasa negroidă lungimea medie a penisului este de 15-17 cm. La rasa europoidă – de 13-15 cm, iar la cea asiatică – de 11-13 cm.  (sau se poate spune ca între rase există o diferență medie de 1,5-2,0 cm)

-Bun, ne-am lămurit cu lungimea. Dar la ce, totuși, vă servește centimetrul?

-Eu măsor talia bărbatului. 1 cm de talie este echivalent cu 1 kg în plus la greutatea considerată normală. Altfel zis, spunem că un bărbat are o greutate normală și este sănătos dacă talia nu depășește 93 de cm. La femei, poate fi de cel mult 80 cm.

– Și dacă bărbatul este foarte înalt sau are umeri lați?

– Criteriul rămâne același. În talie oase nu sunt. De asta și o măsurăm. Bun, mai există indicatori care demonstrează surplusul de kilograme. (circumferința taliei  raportată la circumferința coapsei N<0,9)

– Cum influențează surplusul de kilograme activitatea sau funcțiile sexuale ale bărbatului?

– Surplusul de kilograme,  cel mai des, influențează schimbul de hormoni. În țesutul adipos se găsesc enzimele numite „aromataze”, care transformă testosteronul în estrogen. Atunci când se schimbă echilibrul dintre estrogen și testosteron se blochează stimularea secreției de testosteron. De aici vin:

  • Apatia sexuală
  • Lipsa erecțiilor matinale spontane
  • Ginecomastia (cresc sânii, ca reacție la volumul mare de estrogeni, cauzat de volumul sporit de țesut adipos)
  • Astenia matinală (Senzația de oboseală, care începe chiar în clipa în care te-ai trezit. Numai te-ai trezit, dar simți că nu ai energie)
  • Disfuncția erectilă (atunci când nivelul de testosteron scade drastic, poate suferi erecția).

-Care sunt principalele probleme de sănătate ale bărbaților? Ce îi doare pe pacienții dvs.?

– Dacă ar fi să le clasific, atunci topul problemelor de sănătate ar arăta așa: afecțiunile inflamatorii, disfuncțiile  sexuale (difuncția erectilă, ejacularea precoce) și infertilitatea.

Afecțiunile inflamatorii/ infecțioase ale tractului urinar.

Deseori este vorba despre uretră sau canalul urinar și inflamarea prostatei.

                     Disfuncțiile erectile. Acestea sunt cele mai frecvente disfuncții sexuale.

La rândul lor, disfuncțiile erectile se împart în:

  • Disfuncții psihogene. La pacienții tineri, cel mai des, disfuncția e una psihogenă, adică psihologică. Pacienții cu ușurință identifică evenimentul de care e legată disfuncția. Poate spune momentul exact când a apărut. Am avut un pacient de 17 ani, care a ejaculat precoce în timpul unui act sexual. Din lipsă de experiență și cunoștințe, credea că erecția trebuie să persiste, chiar dacă a ejaculat. Ce s-a întâmplat de fapt? A ejaculat rapid, erecția a slăbit, iar tânărul a pierdut încrederea în sine. Ulterior, îi era foarte greu să atingă gradul de erecție obișnuit până atunci, deoarece nu mai avea încredere în sine, iar așteptările erau foarte mari. S-a rezolvat problema cu informarea corectă despre fiziologie și cu preparate naturale sedative. Apoi i-am explicat că atunci când apare confortul emoțional cu o parteneră și relațiile sexuale regulate, se îmbunătățește și activitatea sexuală.

Alte caracteristici al disfuncției erectile psihogene ar fi manifestarea ocazioanală sau freventă, prezența erecțiilor nocturne și matinale spontane, erecție bună la practicarea masturbării, nu are alte boli concomitente (Ex: diabetul zaharat), nu utilizează nici un medicament care ar putea avea reacții adverse asupra funcției sexuale, prezintă o stare de anxietate sau frică, relații de cuplu tensionate sau lipsa intimității în cuplu.

  • Disfuncțiile organice apar treptat. Aici vorbim deja despre o patologie. Ca să evaluăm obiectiv situația, aplicăm pe penis o manșetă care măsoară erecțiile spontane. Acestea arată cel mai bine dacă există o problemă de erecție. Rigiscanul (așa se numește manșeta, aparatul care evaluează erecțiile spontane), înregistrează toate episoadele de erecție spontană, adică involuntară, necontrolată de voința bărbatului pe tiimp de noapte și în orele matinale.

Rigiscanul înregistrează durata și intensitatea erecției.  Dacă erecțiile nocturne lipsesc, înseamnă că există o disfuncție erectilă patologică. Rigiscanul poate fi folosit și ziua, prin stimulare erotică. Pacientului i se pune un film erotic și se urmărește reacția penisului, adică erecția. Este un instrument obiectiv de evaluare, căci unii pacienți subestimează sau exagerează o anumită problemă. Sunt bărbați la care penisul în erecție are o duritate mai mică, dar ei cataloghează situația ca fiind disfuncție erectilă.

Ejacularea precoce

Ejacualarea precoce se atestă atunci când bărbatul ejaculează până la un minut de la penetrarea   vaginului la cei ce a aparut de la debutul relațiilor sexuale sau mai puțin de 3 minute la acele persoane la care EP a apărut pe parcursul vieții.  Durata medie al actului sexual la barbați   durează 3-5 minute.

Aici trebuie să vorbim despre:

  • Ejacularea precoce înnăscută (moștenită genetic sau rezultată din particularitățile de personalitate cu care se naște omul. Să exemplificăm ca să fie mai clar. Cineva se naște cu salivație puternică, altcineva – cu salivație săracă. De regulă, persoanele cu un temperament mai aprins, sunt mai rapide, deci mai rapide și la ejaculare. Cel mai puternic neuromediator, care prelungește actul sexual amânând ejacularea, este sertonina. Dacă ea se neutralizează prea repede la nivelul fantei sinaptice, atunci survine ejacularea mai rapidă. Particularitățile sistemului nervos sunt determinate genetic, pe când hipersensibilitatea la periferie și de factori externi inclusiv.
  • Ejacularea precoce dobândită. Asta înseamnă că apare într-o anumită perioadă a vieții. Care sunt factorii care o declanșează?
  • Abstinență îndelungată. Aici avem o veste bună: odată cu reluarea activității sexuale stabile, se normalizează și ejacularea.
  • Atonia prostatei (tonusul muscular slab). Prostata este organul implicat în producerea și eliminarea lichidului seminal
  • Frigul (prostata trebuie ținută la cald, altfel se inflamează)
  • Factorii patologici, adică inflamația prostatei, cunoscută ca prostatită. Peste 70 la sută din prostatite au cauze infecțioase.

Infecțiile pot fi:

  • cu transmitere sexuală (chlamydia, trichomoniaza, ureaplasma)
  • de origine bacteriană (escherichia coli, streptococi, stafilococi). În canalul urinar al bărbaților întotdeauna există o populație de bacterii coci, dar în anumite contexte concentrația poate fi mai mare – fie că se neglijează igiena, fie are loc o recontaminare. Din canalul urinar, bacteriile nimeresc ușor în prostată.

Infertilitatea

Infertilitatea depinde de factorii epigenetici, adică de factorii nefavorabili externi  care produc anumite schimbări în ADN. Dacă e bine configurat, ADN-ul ne dă proteine sănătoase, deci funcții normale ale organismului. Dacă nu, atunci se pierd anumite abilități.

Infertilitatea depinde de vârstă. Până astăzi se considera că bărbatul nu are vârstă fertilă. S-a demonstrat însă că și bărbații au vârstă reproductivă, iar cei ce concep copii la vârste înaintate (printre vedete avem cazuri când se concep la 60-70 de ani), au șanse mari să aibă copii cu patologii genetice severe (sindromul Down e doar un exemplu). Vârstă reproductivă medie la bărbați când crește riscul   factorului patern în apariția bolilor genetice  ar fi 45 de ani.

Infertilitatea este cauzată de infecții. Cauza numărul unu pentru care se pierd sarcinile sunt infecțiile și calitatea scăzută a spermatozoizilor. Calitatea spermatozozilor poate fi „măsurată” astăzi cu ajutorul testelor genetice. Și aici, la Invitro Diagnostics, avem așa-zisele teste de evaluare a nivelului de fragmentare a ADN-ului spermatozoizilor. Trebuie să cunoaștem că la conceperea copilului participă doar ADN-ul spermatozoizilor. Restul, adică celula, moare în exterior. Doar ADN-ul se injectează și se utilizează în ovul. Restul organitelor folosite vin de la mamă. ADN-ul injectat nu întotdeauna e de cea mai bună calitate. Deci la conceperea copiilor, nu luăm în calcul doar spermograma (testul fertilității și proprietăților spermatozoizilor). Testul de fragmentare a ADN-ului spermatozoizilor ne arată în mod obiectiv calitatea lor și, eventual, necesitatea de îmbunătățire a calității lor. Cum se poate îmbunătăți? În primul rând, renunțând la vicii.

În topul viciilor care afectează fertilitatea stă FUMATUL. Radu Guțuleac le spune pacienților: nu îți dau nicio pastilă. Întrerupi utilizarea tutunului sub orice formă și crede-mă, fără să administrez măcar o vitamină, peste 3 luni vei avea alt test. Dacă nu obții un test mai bun peste 3 luni, sunt de acord să îți dau înapoi banii plătiți pentru el. În viitor, poate chiar peste un an, la Invitro Diagnsotics ar putea apărea teste genetice și mai sofisticate. Le va permite medicilor să vadă dacă toate elementele rămase în structura ADN-lui sunt întregi, sănătoase, adică funcționale. Altfel zis, va fi clar dacă își îndeplinesc funcțiile. Faptul că ADN-ul este integru, compactat , nu înseamnă că funcționează la 100 procente. Încă ceva, dacă bărbatul este hipersexual, nu înseamnă că este și fertil. Puțini cunosc acest lucru.

Alcoolul este o altă cauză a infertilității.

Condițiile nocive de muncă (atunci când bărbatul lucrează cu substanțe toxice sau pesticide). Dacă timp de 3 luni de zile, uneori și mai mult, se exclud factorii nocivi, se regenerează spermatozoizii. Ciclul complet de regenerare a spermatozoizilor durează circa 72 de zile.

Acestea fiind spuse, vă doresc sănătate, apoi curaj, stimați bărbați. Vizitați mai des urologul, nu doar la greu, dar și atunci când vă este foarte bine. Nu de alta, dar e mai ușor să previi bolile, decât să le tratezi. Radu Guțuleac poate fi găsit la sediul central al Laboratorului Invitro Diagnostics.

Acest material face parte din seria de interviuri „După sticlă”, dedicate celor 6 ani de activitate a laboratorului „Invitro Diagnostics”. Din latină, „in vitro”, tradus literal, înseamnă „în sticlă”. În fiecare zi, în laboratoarele Invitro Diagnostics, se fac teste în eprubete din sticlă. După acea sticlă există poveștile de viață ale unor oameni, destinul cărora deseori depinde de rezultatul din eprubetă, iar după ușile din sticlă ale laboratorului – profesioniști care își fac meseria cu rațiunea, dar și inima plină de dragoste față de cei ce și-au pus încrederea în ei.

Obține o consultație gratuită