Sindromul Gilbert este o afecțiune relativ ușoară caracterizată prin perioade cu niveluri ridicate ale bilirubinei în sânge (hiperbilirubinemie). Bilirubina este produsă atunci când celulele roșii din sânge sunt descompuse. Această substanță este eliminată din organism numai după ce suferă o reacție chimică în ficat, care transformă forma toxică a bilirubinei (bilirubină neconjugată) într-o formă nontoxică numită bilirubină conjugată. Persoanele cu sindrom Gilbert au o acumulare de bilirubină neconjugată în sângele lor (hiperbilirubinemie neconjugată). La persoanele afectate, nivelul bilirubinei fluctuează și foarte rar crește până la nivelurile care provoacă icter, care îngălbenesc pielea și albușul ochilor.

Sindromul Gilbert este de obicei diagnosticat în perioada de adolescență. Dacă persoanele cu această afecțiune au episoade de hiperbilirubinemie, aceste episoade sunt în general ușoare și apar în mod obișnuit atunci când organismul este sub influiența factorilor de stres, de exemplu din cauza deshidratării, perioade prelungite fără hrană (post), boli, exerciții energice sau menstruație. Unele persoane cu sindrom Gilbert prezintă, de asemenea, disconfort abdominal sau oboseală. Cu toate acestea, aproximativ 30 la sută dintre persoanele cu sindrom Gilbert nu au semne sau simptome ale afecțiunii și sunt diagnosticate doar atunci când testele de sânge de rutină dezvăluie niveluri crescute de bilirubină neconjugate.

Prevalența sa este de aproximativ 5%. Cauza dezvoltării sindromului este o scădere a activității enzimei hepatice – uridin difosfatglucuronil transferază (UDFGT), care este codificată de gena UGT1A1. Mutația în regiunea promotor a genei UGT1A1 se caracterizează printr-o creștere a numărului de repetări TA (în mod normal numărul lor nu depășește 6). Dacă există 7 (în foarte puține cazuri – 8) într-o stare homozigotă sau heterozigotă, activitatea funcțională a enzimei UFDGT scade - aceasta este o condiție necesară pentru apariția sindromului Gilbert. La purtătorii cu mutație homozigotă, boala se caracterizează printr-un nivel mai mare de bilirubină de la nivelul inițial și manifestări clinice mai severe. La purtătorii heterozigoți, predomină forma latentă a bolii.

În mod normal, odată cu descompunerea eritrocitelor, se eliberează bilirubină indirectă, care trebuie eliminată din organism. După ce au intrat în celulele hepatice, acesta se leagă de acidul glucuronic sub influența enzimei uridin difosfatglucuronil transferaza (UDFGT). Combinația bilirubinei cu acidul glucuronic o face solubilă în apă, ceea ce face posibilă trecerea în bilă și excreția în urină. Datorită unei mutații a genei UGT1A1 și, prin urmare, a unei activități insuficiente a UFDGT, conjugarea bilirubinei indirecte este afectată, ceea ce duce la o creștere a concentrației sale în sânge. La rândul său, o creștere a conținutului de bilirubină în sânge, contribuie la acumularea acesteia în țesuturi, în special în țesuturile elastice (care se găsesc în peretele vaselor de sânge, piele, sclera) - acest lucru explică icterul.

Cea mai rapidă modalitate de a diagnostica sindromul Gilbert constă în determinarea numărului de repetări TA în gena UGT1A1.

Factorii care provoacă acutizarea sindromului Gilbert: efort fizic, alimentație incorectă (conserve; alimente: prăjite, condimentate, afumate; băuturi carbogazoase), înfometarea, consumul de alcool, situații de stres, insolație, infecții virale, medicamente în metabolismul căruia este implicată enzima UFDGT (steroizi anabolici, glucocorticoizi, androgeni, etinilestradiol, rifampicină, cimetidină, cloramfenicol, streptomicină, cloramfenicol, salicilat de sodiu, ampicilină, cafeină, paracetamol, irinotecan).

Când se indică testul genetic pentru sindromul Gilbert?

• Când este suspecție de sindrom Gilbert.
• În diagnosticul diferențial al sindromului Gilbert și al altor boli manifestate prin hiperbilirubinemie.
• Datorită prevalenței ridicate a sindromului Gilbert, se recomandă efectuarea unei analize genetice înainte de tratamentul cu utilizarea de medicamente cu efecte hepatotoxice.
• Evaluarea riscului de complicații în timpul tratamentului cu irinotecan (un medicament antitumoral).
• În icterul ușor non-infecțios.
• Când pacientul are icter cronic, tratat cu barbiturice.
• Dacă concentrația de bilirubină este crescută, iar alți parametri biochimici sunt normali.
• Istoric familial de icter neinfecțios, hiperbilirubinemie.

Semnificația clinică a rezultatelor:

UGT1A1 (TA)6/(TA)6 – este un genotip normal, care nu este asociat cu dezvoltarea sindromului Gilbert;

UGT1A1 (TA)6/(TA)7 – genotip caracterizat prin creșterea numărului de repetări TA în stare heterozigotă, este asociat cu riscul de a dezvolta sindromul Gilbert;

UGT1A1 (TA)7/(TA)7 – genotip caracterizat prin creșterea numărului de repetări TA în stare homozigotă este asociat cu risc de sindrom Gilbert;

NOTĂ IMPORTANTĂ:

Analiza genelor UGTA1 este de asemenea folosită pentru a prezice efectele secundare ale terapiei cu Irinotecan la pacienții cu cancer (cancer colorectal).