Inamic tăcut: cum rezistența la insulină conduce la diabet

Rezistența la insulină este un termen care a câștigat o mare popularitate în rândul publicului larg în ultimii 10 ani și la care fac referire aproape toți nutriționiștii, ginecologii, endocrinologii, specialiștii în nutriție și chiar antrenorii sportivi. Această afecțiune poate evolua ani de zile fără simptome evidente, iar primele semne caracteristice sunt adesea ignorate conștient. Persoana se simte relativ bine, analizele rămân aproape de normal, dar în organism se dezvoltă deja tulburări metabolice care pot conduce la diabet zaharat de tip 2, boli cardiovasculare și boala hepatică grasă.
Este cu adevărat un „inamic tăcut” care se dezvoltă treptat și neobservat. Din acest motiv, boala este adesea depistată abia în stadiul de pre diabet sau diabet.

Rezistența la insulină – când celulele încetează să „audă” insulina

Rezistența la insulină – scăderea sensibilității celulelor organismului la insulină.
Insulina este un hormon produs de celulele β ale pancreasului. Funcția sa principală este transportul glucozei din sânge în celule, unde devine sursa de energie a organismului.

Celulele β – au un rol cheie în reglarea nivelului de zahăr din sânge.
Unde se găsesc: în pancreas, în așa-numitele insule Langerhans.

• În diabetul de tip 1: celulele β sunt distruse printr-un proces autoimun, iar pancreasul încetează să producă insulină.
• În diabetul de tip 2: celulele β produc inițial mai multă insulină ca reacție de protecție, dar în timp se epuizează complet.

În rezistența la insulină, celulele musculare, adipoase și hepatice încep să răspundă ineficient la insulină. Glucoza nu este utilizată eficient, iar pancreasul crește producția hormonului prin mecanisme de compensare. În consecință, apare hiperinsulinemia – nivel crescut de insulină în sânge.

De ce este periculoasă hiperinsulinemia:

• crește nivelul trigliceridelor - grăsimi (lipide) care circulă în sânge și reprezintă principala sursă de energie pentru organism;
• favorizează acumularea grăsimii viscerale;
• crește tensiunea arterială;
• accelerează dezvoltarea aterosclerozei - o boală cronică în care, la nivelul pereților arteriali, se formează plăci de colesterol ce îngustează lumenul vaselor și afectează fluxul sanguin;
• crește riscul bolilor cardiovasculare.

Ce provoacă tulburarea reacției țesuturilor la insulină:

• exces de greutate corporală, mai ales obezitate abdominală
• activitate fizică scăzută
• consum excesiv de carbohidrați rafinați
• stres cronic
• tulburări de somn
• predispoziție genetică
• sindromul ovarelor polichistice

Calea treptată de la rezistența la insulină la diabet

• Stadiul de compensare
  Pancreasul produce mai multă insulină, menținând nivelul normal al glucozei.
• Prediabet
  Celulele β încep să se epuizeze, apar tulburări ale glicemiei pe nemâncate sau toleranței la glucoză.
• Diabet de tip 2
  Mecanismele compensatorii încetează să mai funcționeze, apar hiperglicemia persistentă.

Criterii diagnostice:
• glucoză pe nemâncate ≥ 7,0 mmol/L
• HbA1c ≥ 6,5%

Diabetul de tip 1 și 2 – principalele diferențe și particularități

Diabetul de tip 1 – proces autoimun în care celulele β ale pancreasului sunt distruse. În organism apare un deficit absolut de insulină, motiv pentru care pacienții necesită terapie cu insulină pe tot parcursul vieții. Boala apare frecvent în copilărie sau tinerețe și de obicei debutează brusc și neașteptat.

Diabetul de tip 2 – este asociat în principal cu rezistența la insulină. În stadiile inițiale insulina este produsă, adesea în cantități crescute, însă țesuturile își pierd sensibilitatea la aceasta. În timp, funcția celulelor β scade, iar nivelul glucozei din sânge crește.

De aceea, rezistența la insulină este considerată mecanismul cheie în dezvoltarea diabetului de tip 2.

Semnalele importante:

• oboseală crescută, stări depresive
• poftă de dulce
• somnolență după mese
• înnegrirea pielii în pliuri (acantoza nigricans)
• dificultăți în pierderea în greutate

Metode de diagnosticare a rezistenței la insulină în laboratoarele Invitro Diagnostics:

• glucoză pe nemâncate
• insulină pe nemâncate
• indicele HOMA-IR
• hemoglobină glicată (HbA1c)
• profil lipidic

La nevoie se efectuează testul oral de toleranță la glucoză. Detalii aici.

! Un nivel normal al glucozei nu exclude prezența rezistenței la insulină.

Scara problemei: ce se întâmplă în lume

Potrivit International Diabetes Federation, prevalența diabetului zaharat continuă să crească la nivel global. Sute de milioane de oameni trăiesc cu această boală, iar majoritatea reprezintă diabetul de tip 2. Un număr și mai mare de persoane se află în stadiul de prediabet – tulburări metabolice asociate cu rezistența la insulină. [1]

Prevenția diabetului este astăzi considerată o direcție importantă de sănătate publică în multe țări.

Poate procesul fi stopat?

Da, în special în stadii incipiente.
Rezistența la insulină este o tulburare metabolică reversibilă.

Direcțiile principale de corecție:

1. Reducerea greutății corporale (5–10% din greutate îmbunătățește deja sensibilitatea la insulină)
2. Activitate fizică regulată
3. Corecția alimentației prin reducerea carbohidraților rafinați
4. Normalizarea somnului
5. Gestionarea stresului
6. Terapie medicamentoasă conform indicațiilor medicului

Cu cât schimbările sunt depistate mai devreme, cu atât crește probabilitatea de a preveni dezvoltarea diabetului, chiar dacă există predispoziție genetică.

Uneori, boala cea mai periculoasă este cea care rămâne tăcută mult timp.

[1] https://idf.org/who-we-are/about-idf/