Dacă îţi doreşti să aduci pe lume un copil puternic şi sănătos şi pentru a evita eventuale complicaţii în timpul sarcinii şi a naşterii, începe să planifici sarcina cu mult timp înainte de concepere. Examenul include: analize de laborator, control ecografic şi interpretarea rezultatelor cu recomandările necesare.
Testul Femoflor screen este o investigație de biologie moleculară, care permite identificarea cantitativă și calitativă a agenților etiologici ale afecțiunilor urogenitale la femei. Investigația permite ca dintr-o probă biologică să fie obținută informație cu privire la un spectru larg de microorganisme: protozoare (Trichomonas vaginalis), bacterii (Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia trachomatis, Mycoplasma genitalium), viruși (Herpes simplex virus tip 1, Herpes simplex virus tip 2, Cytomegalovirus). Testul este dotat cu controlul prelevării materialului biologic, pentru a exclude greșelile preanalitice, în cadrul căruia echipamentul detectează cantitatea totală de celule umane din proba biologică. Deasemenea testul calculează masa bacteriană totală din proba biologică.
Biocenoza vaginală este reprezentată de asocierea microorganismelor care mențin imunitatea locală și homeostazia corpului femeii în ansamblu.
Schimbările în biocenoza vaginală sunt cauzate de factori precum:
Toți acești factori afectează compoziția florei vaginale a femeii, încălcând echilibrul ei, pot dezvolta boli ginecologice.
Indicații pentru invetigația dată:
Testul Femoflor® Screen oferă medicului:
Raclaj vaginal, cervix
Reprezintă o metodă imagistică de examinare detaliată a organelor reproductive feminine (uter, ovare) cu ajutorul unei sonde endocavitare introdusă în vagin și are rolul de a evalua afecțiuni ale endometrului (țesutul care căptușește uterul), posibile chisturi, fibroame uterine, dureri pelvine sau sângerări inexplicabile, anumite tipuri de infertiliate.
Test screening netreponemic, care depistează anticorpi (reagine) de clasa IgG și IgM față de materialul lipoid și lipoproteinoform, care se eliberează din celulele lezate a pacientului cu sifilis.
Indicații pentru utilizarea testului
Glucoza este principala formă sub care sunt absorbiţi, utilizaţi, dar şi depozitați carbohidrații în organismele vii. Celulele organismului utilizează glucoza în scop energetic, cu formarea de ATP (adenozin trifosfat). Diabetul zaharat cuprinde un grup de tulburări metabolice caracterizate printr-un nivel crescut al glucozei sanguine, secundar unui deficit calitativ/cantitativ de insulină. Principalele simptome sunt letargia (datorită hiperglicemiei marcate), poliuria, polidipsia, scăderea în greutate, miopia şi susceptibilitatea crescută față de anumite infecţii. Testul pentru glucoză poate fi utilizat pentru: Screeningul hiperglicemiei (valori ridicate ale glucozei în sânge) cât şi al hipoglicemie (valori scăzute); Pentru a ajuta la diagnosticarea diabetului; Pentru a urmări nivelurile glucozei la persoanele cu diabet zaharat.
Homocisteina, un aminoacid care conţine o grupare thiol, se formează prin demetilarea intracelulară a metioninei. În plasmă, homocisteina se găseşte în principal legată de proteine, dar sunt prezente, de asemenea, şi forme libere, oxidate şi disulfidice4.
Nivelul homocisteinei plasmatice variază în funcţie de cele 2 căi de metabolizare ale acesteia. Prima ar fi trans-sulfurarea la cisteină, prin intermediul enzimei cistationin beta-sintetaza (CBS), enzima care necesită vitamina B6 drept cofactor. A doua cale ar fi remetilarea la metionină necesitând prezenţa unor enzime (metilentetrahidrofolat reductaza MTHFR şi metionin-sintetaza), care au co-substrat acidul folic şi co-enzima vitamina B12. Astfel, nivelul homocisteinei în sânge este invers proporţional cu nivelul plasmatic al folaţilor, vitaminei B12 şi piridoxal 5-fosfatului (vitamina B6) şi implicit cu aportul exogen al acestor vitamine3.
Hiperhomocisteinemia (un nivel plasmatic >12-15 μmol/L) apare în situaţiile în care este blocată una din cele 2 căi de metabolizare. Hiperhomocisteinemia severă care conduce la homocisteinurie este produsă de defecte genetice, cel mai frecvent fiind deficitul homozigot de CBS cu o incidenţă de 1 la 300.000 naşteri. Aceşti pacienţi prezintă retard mental, tromboembolism arterial şi dezvoltă ateroscleroză precoce. Acelaşi tip de manifestări este întâlnit şi în cazul deficitului homozigot de MTHFR. Deficitul heterozigot de CBS întâlnit la aproximativ 1% din populaţie este asociat cu o hiperhomocisteinemie moderată la fel ca şi deficitul heterozigot de MTHFR. La nivelul enzimei MTHFR mai este descrisă o mutaţie care generează o variantă enzimatică termolabilă. Pacienţii care sunt heterozigoţi pentru această mutaţie nu prezintă hiperhomocisteinemie sau un risc crescut de evenimente trombotice în timp ce homozigoţii pot dezvolta hiperhomocisteinemie7. Alte cauze de hiperhomocisteinemie sunt: deficitul de folaţi şi de vitamina B6, vârsta înaintată, hipotiroidism, lupus eritematos sistemic, afecţiuni renale cronice, medicamente: acid nicotinic, methotrexat, teofilina, L-dopa5;7.
Numeroasele studii efectuate au arătat că hiperhomocisteinemia se asociază cu următoarele:
-risc crescut de afecţiuni cardiovasculare – hiperhomocisteinemia constituie un factor de risc independent atât pentru femei (chiar şi înainte de menopauză) cât şi pentru bărbaţi;
-risc crescut de aparitie tromboze venoase;
-risc crescut de complicaţii ale sarcinii şi defecte de tub neural2.
O metaanaliză a 27 studii epidemiologice a indicat că o creştere cu 5 μmol/L a homocisteinemiei se asociază cu un risc de boală coronariană similar cu cel indus de o creştere cu 0.5 mmol/L a nivelului de colesterol (un “odds ratio” de 1.6 la bărbaţi şi de 1.8 la femei)4.
Sunt multe teorii cu privire la mecanismul prin care hiperhomocisteinemia favorizează apariţia şi dezvoltarea aterosclerozei. Unii sugerează că este implicată gruparea sulfidril din molecula homocisteinei deoarece aceasta este uşor oxidabilă. Au fost elaborate teorii, care să justifice rolul patogenic al homocisteinei, precum favorizarea agregării plachetare, dezvoltarea leziunilor endoteliale, alterarea afinităţii pentru fibrină a lipidelor şi lipoproteinelor, alterări ale proliferării celulelor musculare netede şi creşterea producţiei de specii reactive de oxigen, conducând la creşterea stresului oxidativ.
A fost demonstrat că acidul folic îmbunătăţeşte funcţia endotelială la adulţii sănătoşi cu hiperhomocisteinemie. La pacienţii cu boală coronariană documentată, scăderea nivelului plasmatic al homocisteinei, prin suplimentarea aportului de acid folic (5 mg/zi) îmbunătăţeşte funcţia vaselor de rezistenţă. Se pare că scăderea nivelului homocisteinei este responsabilă de acest efect şi nu creşterea nivelului seric al folatului. O doză de acid folic mai mare sau egală cu 0,8 mg este necesară pentru o scădere optimă a nivelului de homocisteină.
Pacienţii cu insuficienţă renală preterminală, în dializă, sau primitorii unui transplant renal au un risc cardiovascular crescut, mediat în parte de creşterea nivelului homocisteinei. Strategiile de reducere a nivelului homocisteinei nu sunt însă foarte eficace, mai ales la pacienţii aflaţi sub dializă3.
Riscul de boală tromboembolică la pacienţii cu hiperhomocisteinemie a fost evidenţiat pentru prima oară în 1991. Multe studii au arătat că aceştia prezintă un risc de 2-4 ori mai mare de tromboză venoasă în comparaţie cu persoanele sănătoase. Riscul este de 20 ori mai mare dacă la hiperhomocisteinemie se asociază statusul heterozigot pentru factorul V Leiden7. Administrarea de contraceptive orale la pacientele cu hiperhomocisteinemie se asociază cu un risc crescut de tromboză a venelor cerebrale1
Recent, nivelurile crescute de homocisteină şi statusul homozigot pentru mutaţia C677T de la nivelul genei MTHFR (care generează o variantă enzimatică termolabilă ce este cu 20% mai puţin eficientă în metabolizarea homocisteinei) au fost asociate cu anumite complicaţii ale sarcinii ce includ anomalii cromozomiale, malformaţii congenitale, pierderi recurente de sarcină, afecţiuni ale placentei şi preeclampsie. Mai mult, pe lângă consecinţele asupra embrionului sau fătului în prima parte a sarcinii cei doi factori sunt implicaţi şi în fenomenele tromboembolice survenite tardiv în sarcină şi chiar în perioada post-partum6.
Acest test este parte a investigaţiilor medicale efectuate în cazul unei posibile tulburări de sângerare sau a unui episod trombotic, în special pentru a evalua nivelul şi funcţia fibrinogenului; uneori este folosit pentru a ajuta la evaluarea riscului de apariţie a maldiilor cardiovasculare.
Hemoleucograma (analiza generală a sângelui) este una dintre cele mai importante și solicitate teste de laborator, care oferă o informație generală despre starea de sănătate, iar schimbările în valorile de referință vorbesc despre prezența/absență și evoluția anumitor afecțiuni. Analiza generală a sângelui – are rol important atît în cazul diagnosticului patologiilor hematologice, infecțioase, inflamatorii, dereglărilor unor sisteme de organe, cît și în cazul aprecierii și monitorizării corecte ale tratamentului indicat. Un raport de rezultate conține date privind următorii indici:
Prelevarea sângelui:
Colectarea urinei:
Prelevarea materialului urogenital: